A fost odată un copac mân­dru, care îşi înălţa cu tru­fie ramurile spre cer.
După ce Pilat chemă pe Iisus la judecată şi-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor, care îl schingiuiră.
Oştenii se duseră în grădină ca să-şi caute nuiele şi numaidecât îşi puseră ochii pe ramurile zvelte ale sălciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime.
Salcia nu bănuia la ce aveau să slujească ramurile sale. Dar văzu îndată cum Iisus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina, îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele până ce ţâşni sangele.
Iisus îndură toate chinurile fără ca din gura lui să iasă o vorbă de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă, îi era ruşine că-şi oferise ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albas­tru; jelind, ea îşi aplecă frunzele şi ramurile la pământ.
Oamenii începură de atunci să planteze salcia pe morminte. Şi aşa se făcu, dintr-o mândreţe de copac, salcia aplecată şi plângătoare.

Cerul,pamantul si lumea

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:- Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.- Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.“Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. “

Comori adevarate

Intr-un oras traia odata un om tare zgarcit si egoist. Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a pasat de nimeni si de nimic, niciodata nu a vrut sa ajute nici un sarman. O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor 2 banuti. Nu vroia sa ajute pe nimeni, pentru ca se gandea in sinea lui: daca in lumea asta totul poate fi cumparat, cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel.Intr-o zi a murit si a fost dus la portile Raiului unde il astepta Sf.Petru care l-a intrebat:- Ce-i cu tine aici?- Sfinte Petre as vrea si eu sa intru in rai, spuse omul.- Dar crezi ca poti?- Daca trebuie pot sa platesc. Am comori nenumarate.- Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati intrarea in rai, doar toata viata nu facuse decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar sa vezi, nu mai gasea nici un ban. Intr-un tarziu a gasit pe fundul unui buzunar 2 banuti.- Ei omule, i-a spus Sf. Petru, cand ajungi aici, ai doar ceea ce ai daruit cand ai trait pe pamant. Acestea sunt comorile pe care le strange fiecare in cer. Cu ele, intr-adevar, poti intra in rai, dar cei doi banuti ai tai nu sunt de ajuns. Daca in timpul vietii ai fi facut mai multe fapte bune poate ai fi intrat, dar asa…